Tag Archives: succes

Radiestezia şi Succesul

2 Ian

Succesul, atât succesul personal cât şi succesul în general se pare că este pentru cei mai mulţi oameni, un fel de „Nirvana”; un tărâm intangibil, al legendelor fabuloase, sau eventual accesibil doar unei elite.

Oare chiar aşa să fie?

Sunt doar trei ani de când mă număram printre cei care credeau astfel. Între timp, viaţa mea s-a schimbat atât de mult, încât acum, a gândi despre succes în vechea concepţie, mi se pare o glumă de prost gust.

Succesul am ajuns la această concluzie este o ştiinţă care poate fi învăţată.

De ce lipsesc manualele de Ştiinţa Succesului din şcoli, licee, facultăţi?

Un prim răspuns îl dau eu:

Le-a cerut cineva?

Câţi dintre cei care fantazează pe seama succesului, trăind într-o lume a viselor feerice dar fără finalitate, s-au apucat efectiv să pună cărămidă lângă cărămidă, pentru a transforma aceste vise, în REALITATE?

Puţini! Extrem de puţini!

Vreţi câteva nume? Da. O să dau nume.

Constantin Brâncuşi; Mihai Eminescu; Henry Coandă; Aurel Vlaicu; Anghel Saligny; Toma Caragiu; George Enescu; Justin Capră; Thomas Alva Edison; Paulo Coelho; Don Miguel Ruiz; Richard Bach; Wallace Wattles. Destui pentru mine, deşi sunt mult mai mulţi.

Iată manualul după care a învăţat Edison Arta Succesului, sau Ştiinţa Succesului:

„Geniu, înseamnă 1% inspiraţie şi 99% transpiraţie”

Radiestezia, este o ştiinţă care are o vechime de peste patru milenii. Ea se ocupă de studiul unui limbaj de comunicare atât cu Interiorul nostru cât şi cu Exteriorul nostru. Numitorul comun, este Energia. Frecvenţele benzilor de energie.

Operatorul radiestezist, are o sarcină relativ simplă. Se acordează la unison cu Universul Infinit, întreabă, primeşte răspunsul şi îl transmite mai departe, într-o formă mai accesibilă celorlalţi.

Am afirmat că este relativ simplă, deoarece procesul în sine, este simplu: Te acordezi, întrebi, primeşti răspunsul şi…îl transmiţi celor interesaţi.

Ei bine, această ultimă parte a comunicării, este cea mai dificilă. Operatorul Radiestezist, este de fapt un translator. Cu cât învaţă mai bine limba în şi din care traduce, cu atât comunicarea este de o calitate mai ridicată.

Pe de altă parte, în ciuda eforturilor mele de a vedea un orizont cât de cât descriptibil pentru radiestezie, am descoperit că posibilităţile SUNT INFINITE.

Radiestezia poate fi limitată ca tehnică şi metodă, doar de propriile noastre limite. Ele sunt singurele bariere din calea celui care practică radiestezia.

Cum succesul este una dintre marile preocupări a acestui secol XXI, am considerat că a împărtăşi din învăţăturile mele cu cei interesaţi privitor la Radiestezie în general şi la RADIESTEZIE ŞI SUCCES în particular, va aduce multora speranţa şi curajul de a îndrăzni înfăptuirea viselor celor mai îndrăzneţe, aşa cum au fost şi se dovedesc şi acum a fi rămas în Cartea de Aur a Cetăţenilor Geei (sau Gaia), visele unor oameni ca: Jules Verne, Thomas Alva Edison, Conrad Haas, Henri Coandă, Anghel Saligny, Dimitrie Leonida, Justin Capră şi încă mulţi, mulţi alţii.

Voi oferi aşadar tuturor celor interesaţi consultaţii radiestezice, în vederea determinării potenţialului de succes al unei acţiuni, proiect sau idei, indiferent de anvergură.

Orice acţiune, are la bază nişte componente energetice esenţiale, care îi determină fie succesul, fie insuccesul.

Aceste componente pot fi măsurate şi pe baza lor, calculată valoarea potenţialului de succes.

Pentru cei interesaţi, în cursul gratuit de afaceri online, am prezentat FORMULA SUCCESULUI.

Pe baza acestei formule, prin măsurători radiestezice, am putut determina potenţialul de succes al unor proiecte.

Pe baza aceluiaşi mod de lucru, se poate determina practic oportunitatea de a acţiona într-o direcţie sau alta, oportunitatea unei decizii de a investi într-o idee sau într-un proiect oarecare. De exemplu, se poate determina gradul de succes al deciziei de a cumpăra o proprietate, de a începe o afacere, o relaţie cu cineva, etc.

Aria de investigare, este practic infinită. Se poate obţine răspuns practic la orice întrebare, cu condiţa ca întrebarea să fie clară, fără echivocuri şi interpretarea să poată fi făcută prim măsurarea unor parametri.

Cum orice acţiune, proiect, vis, aspiraţie pot fi parametrizate în condiţii acceptabile, e uşor de înţeles că se poate măsura gradul de succes.

Mă voi opri aici. Cred că am acoperit esenţialul privind Radiestezia şi Succesul.

Vom discuta în articolele viitoare, orice detalii legate de tema blogului.

Vă aştept, aştept comentariile voastre şi desigur, solicitările de consultaţii.

Voi acorda două categorii de consultaţii:

FREE, gratuite şi CU PLATĂ.

Pentru fiecare dintre categorii, am în vedere o pagină specială pe acest blog:

Consultaţii gratuite.

Consultaţii cu plată.

Accesaţi deci paginile dedicate, funcţie de ceea ce doriţi să obţineţi.

Pentru lămuriri complete, descărcaţi Ghidul solicitantului.