Tag Archives: dezvoltarea talentelor

Şase întrebări fundamentale

6 Ian

Am întâlnit pe un forum de radiestezie-inforenergetică un subiect propus spre dezbatere. Se numeşte „Întrebări fundamentale”, propune dezbaterea unei cărţi, mai exact o carte cu acest titlu, scrisă prin 1988, de un român emigrat în USA…

Pasajele din carte reproduse pe forum, mi-au creat acelaşi sentiment neplăcut pe care îl am ori de câte ori primesc veşti din ţară: văicăreli, reproşuri, frustrări şi …cam atât!…

Totuşi, măcar titlul cărţii şi tot este ceva care merită luat în considerare, apreciez eu. Orice soluţie, porneşte de la cel puţin o întrebare. O nelămurire.

Pentru că mai ales din experienţa anilor din urmă am învăţat că a dărâma ceva fără a avea ceva de pus în loc se numeşte distrugere şi anarhism, iată ceea ce considerăm şi Monica şi eu, a fi ÎNTREBĂRI FUNDAMENTALE:

 

1. Ce talente am?
2. Ce am făcut pentru a le dezvolta?
3. Ce înseamnă pentru mine fericire?
4. Ce am făcut pentru a îmi construi fericirea personală?
5. Câte din visele mele cele mai îndrăzneţe sunt deja realitate?
6. Ocup eu în societate locul pe care mi l-a hărăzit Universul, prin înzestrarea de la naştere, sau OCUP LOCUL UNUI OM TALENTAT,
condamnat la o existenţă mizeră, pentru că i-am luat locul care i se cuvenea de drept sub soare?!?

 

Aşteptăm pe toţi cei interesaţi să îşi spună părerea aici, pe blog. Să găsim răspuns la aceste întrebări, ÎMPREUNĂ.

 

 

Anunțuri