Arhiva | Identificarea talentului RSS feed for this section

Succesul şi chakrele

29 Mai

 La începutul anului, când am publicat cartea Formula Succesului, ardeam de nerăbdare să văd rezultatele studenţilor de la curs pe de o parte, să compar valorile măsurătorilor pe care le-am făcut pentru mine şi Monica şi să văd care este nivelul de energie pe fiecare dintre chakre, în fiecare caz în parte.

Foarte puţini dintre cei care au citit cartea, au intuit de ce sunt 7 factori în formula succesului…

Iată acum explicaţia şi un scurt studiu de caz, în care voi oferi interpretarea sumară a valorilor fiecărui factor din formulă şi semnificaţia sa din perspectivă energetică şi spirituală.

Pentru cei care au citit cărţile sau măcar una dintre ele lui Richard Bach, Wallace Wattles, Robert Kiyosaki, Dale Carnegie, Napoleon Hill, Steven Covey, Rhonda Byrne (The Secret), Wayne Dyer, Ben Carson, Bedrin Ceti, etc. şi au urmărit webinarul cu Bob Proctor la care am trimis invitaţii, cred că va fi foarte uşor de înţeles contextul în care trebuie pus succesul, în general şi cum trebuie acesta privit din perspectivă spirituală.

Corespondenţa factorilor cu chakrele

Iată mai jos tabelul corespondenţei celor 7 factori ai formulei succesului cu cele 7 chakre:

Factorul

F1

F2

F3

F4

F5

F6

F7

Semnificaţia

Talent

Focalizarea

Timpul

Studiul

Conversia

Traficul

Locul

Chakra

Sahasrara

Ajna

Vishuddha

Anahata

Manipura

Swadhistana

Muladhara

Ce importanţă prezintă prin urmare măsurătorile radiestezice efectuate şi care este legătura dintre potenţialul de succes şi chakre?

În următorul tabel, voi prezenta şi rezultatele măsurătorilor radiestezice făcute pentru studenţii care au absolvit cu bine, care au demonstrat interes în ceea ce au făcut.

Am ignorat numele, întrucât mi se pare prea puţin relevant să indic către o persoană anume. Ceea ce contează, este rezultatul la care am ajuns şi concluziile pe care le impun măsurătorile, corelate cu rezultatele obţinute de aceşti oameni!

A. Înainte de curs:

Factorul

F1

F2

F3

F4

F5

F6

F7

Semnificaţia

Talent

Studiul

Focalizarea

Timpul

Locul

Conversia

Traficul

Chakra

Sahasrara

Anahata

Ajna

Vishuddha

Muladhara

Manipura

Swadhistana

Caz 1 – SS

98

97

94

84

76

35

66

Caz 2 – MS

98

13

8

16

28

78

99

Caz 3 – AR

87

67

46

36

28

17

98,7

Caz 4 – MS2

87

93

87

79

56

23

13

Caz 5 – IO

97

99

68

73

55

27

19

Caz 6 – SN

97

92

89

91

68

88

56

Caz 7 – CT

99,7

89

94

74

23

35

53

B. După curs:

Factorul

F1

F2

F3

F4

F5

F6

F7

Semnificaţia

Talent

Studiu

Focalizarea

Timpul

Locul

Conversia

Traficul

Chakra

Sahasrara

Anahata

Ajna

Vishuddha

Muladhara

Manipura

Swadhistana

Caz 1 – SS

99

89

97,5

98

89

88

67

Caz 2 – MS

99

96

86

48

33

86

99

Caz 3 – AR

91

86

53

41

67

48

96

Caz 4 – MS2

97

99

98

93

81

69

56

Caz 5 – IO

99

99,8

97,5

89

91

67

23

Caz 6 – SN

99

99,2

91

97

70,5

91

89

Caz 7 – CT

99,8

96

94

88

67

59

63

Şi acum, interpretarea pe scurt a acestor rezultate:

  1. Valorile măsurate. Sunt valorile măsurate înainte şi după absolvirea cursului. Toate valorile potenţialului de succes (PS), au fost mai mari după absolvire, decât înainte.
  2. Românii au talent, F1. După cum am putut remarca, factorul „talent” are valori bune şi foarte bune şi înainte şi după curs. Creşterea energiei pe Sahasrara după curs, a fost mult mai mică decât pe ceilalţi centri energetici.
  3. Românii ştiu să iubească, F2. Valorile Energiei Iubirii (Anahata chakra) sunt în general bune. Dar s-au îmbunătăţit ca urmare a participării active la curs!
  4. Românii sunt împrăştiaţi, F3. Capacitatea de concentrare a românilor, lasă de dorit! Cam multe reclame pe cap de locuitor? Telenovele? Ştiri de senzaţie? Shopping-therapy? Sau cam prea multe din fiecare? Energia mentală, cea de pe Ajna chakra, este risipită în toate direcţiile…
  5. Criza de timp, F4. Românii confundă mişcarea acelor de ceasornic cu energia! Toţi avem acelaşi capital de timp, dar după cum se vede, ne pricepem magistral să îl irosim!! Gestionarea Energiei Timpului, cea de la nivelul lui Vishuddha chakra, aceasta este problema mare, nicidecum lipsa ei! Felul în care o folosim, ne va face să percepem curgerea timpului ca pe o povară sau ca pe un zbor.
  6. Legătura cu Pământul. Din punct de vedere energetic, spiritual, energia lui Muladhara şi nivelul energizării, indică în ce măsură suntem conectaţi la Planeta-Mamă. Majoritatea dintre noi, trăim într-o stare de ruptură, mai mult sau mai puţin acutizată. Iată prin urmare cum e cu poluarea, dezechilibrele ecologice, etc. Atunci când vom înţelege că fără Pământ adio specia umană, poate că se va mai schimba ceva în existenţele noastre. Dispreţul suveran pe care îl manifestăm faţă de fermieri, de munca la ţară, e una din modalităţile de a ne rupe de Geea. O alta, ar fi claustrarea în mediul citadin şi rarele ieşiri în natură. Sedentarismul, ar fi expresia care defineşte atitudinea. Am recomandat câtorva bolnavi de cancer să lucreze în grădină. Rezultatul, a fost cel aşteptat. Dezechilibrul energetic care generează cancerul, s-a redus, s-a renunţat la cobalto-terapie şi chemo-terapie. Dar omul modern, preferă pastilele şi radiaţiile gama, în locul sapei şi a grădinăritului, silviculturii sau a apiculturii… Easy come, easy go?
  7. Finalizarea acţiunilor, F6. Aici, există o serie aspecte care trebuie dezvoltate pe larg. O voi face în cartea „Potenţialul de succes”, pentru care deja am început să adun materialele. Voi evita să folosesc cuvintele care desemnează precis această atitudine care ne împiedică să finalizăm proiectele începute şi să ne lansăm în altele noi. Sufăr şi eu de acest flagel, chiar dacă într-o măsură mai mică. Îi simt eu însumi consecinţele. „Amânare” se numeşte Luciferul care ne ucide visele! Mai este şi dorinţa de a fi „şef”, care este specifică energiei lui Manipura chakra. Toţi vrem să fim şefi, să dăm ordine, să ni se supună orbeşte toţi. Valorile măsurate o demonstrează, circul electoral şi parlamentar din toată lumea la fel, războaiele de tot felul, lupta surdă pentru putere, pentru supremaţie. Pierdem din vedere pădurea, din cauza copacului…
  8. Conectivitatea sau traficul, F7. Şi aici, este o analiză extinsă de făcut. În primul rând, este vorba despre energiile specifice ale lui Swadhistana chakra, care, sunt foarte greşit înţelese. Energia Creaţiei înseamnă ceva, este produsul celor 7 factori, este POTENŢIALUL DE SUCCES. Energia de pe Swadhistana chakra, se referă la energia MANIFESTĂRII actului de creaţie, ceea ce este cu totul altceva. Covârşitoarea majoritate, confundă multiplicarea speciei cu un act de creaţie, în vreme ce el este un simplu act de MANIFESTARE. O duplicare a unui individ uman. De la o copie informă a unui corp omenesc la un OM, e un drum lung, extrem de lung, aşa cum o dovedeşte istoria. El trece prin miliarde de experienţe de viaţă, care îmbogăţesc masa informă de carne care este copilul adus pe lume. Din păcate, enorm de puţină lume are curajul să accepte acest adevăr! În acest sens, energiile de pe Swadhistana, pot contribui la o mai bună dezvoltare a noastră, atunci când sunt utilizate pentru a ne interconecta, pentru a comunica, a face schimb liber de cunoştinţe, de informaţii. Instinctele, ne călăuzesc foarte corect, dar noi confundăm comunicarea cu bârfa, ceea ce este cu totul altceva! Suntem dornici de comunicare, dar eşuăm lamentabil în trivial, în banalităţi…

Închei aici acest articol, pe care eu îl consider extrem de important pentru oricine vrea cu adevărat să spună adio sărăciei, mizeriei, bolilor şi oricăror alte neajunsuri.

Pentru cei interesaţi să afle detalii privind situaţia concretă în care se află, talentele pe care e indicat să le cultive, voi efectua la cerere, măsurători şi voi elabora un material detaliat cu interpretarea valorii factorilor măsuraţi, împreună cu recomandările mele privind posibilităţile de acţiune.

Cei interesaţi sunt rugaţi să ne contacteze pe FaceBook:

Identificarea talentelor

Şerban Stănescu pe FaceBook

Monica Stănescu pe FaceBook

sau la adresa de mail monika.stanescu [at] gmail.com

NOTĂ: Datorită lăţimii foarte reduse a coloanei de text din şablonului temei, ultima coloană a tabelului este invizibilă. Pentru a rezolva acest inconvenient, voi oferi articolul şi în format PDF.

DOWNLOAD ARTICOL PDF

(Clic dreapta, Save Link As…)