Arhiva | Articole de fond RSS feed for this section

O lecţie despre succes

11 Iun

Astăzi, este ziua mea. Sunt deja ani buni de când pentru mine, ziua mea e de fapt revelionul meu.

Una dintre învăţăturile folositoare ale vieţii, moştenite din generaţie în generaţie, este ca în ziua în care anul vechi se schimbă cu cel nou, să facem un bilanţ.

Astfel, ziua mea, este o zi în care caut să mă bucur de lucrurile mărunte, ba chiar de cele foarte mărunte! Şi asta, pentru că a te bucura de lucrurile foarte mărunte, îţi ascute spiritul de observaţie.

Pe lângă asta însă, caut să văd ce am învăţat din ceea ce am făcut în anul care a trecut.

Anul care a trecut, al 52-lea al acestei existenţe, a însemnat destul de multe realizări. Orice realizare însă, îşi are preţul ei. De aceea, este important să analizez cât a costat acea realizare şi în ce măsură am fost pregătit să suport costurile ei.

Una dintre realizările importante ale anului care a trecut, sunt cărţile publicate. O altă realizare importantă, este cursul de afaceri online, CBPN 01.

Ambele sunt foarte importante, deoarece ele înseamnă OAMENI. M-am apropiat de mulţi oameni, am stabilit legături noi, contacte noi şi am dezvoltat legături deja existente.

Eu cred că aceasta este o mare realizare, legăturile noi pe care le stabileşti şi cele pe care le întăreşti. Ele îmi amintesc de faptul că aparţin unui Întreg, unei structuri, sau Fiinţe — cum îmi place mie să spun — acelei Fiinţe căreia religiile îi spun în felurite moduri, dar care este în fapt una şi aceeaşi: Absolutul. Absolutul fără atribute, calităţi, proprietăţi, care, poate totuşi să îmbrace orice calitate, proprietate sau atribut. Acel ceva, care se poate defini doar prin „EU SUNT!” De aceea îi şi spun Fiinţă. De la „a fiinţa”.

Succesul, este fără îndoială o mică parte a acestei Fiinţe, aşa încât, cunoaşterea succesului, cred că e o parte importantă a lecţiilor de viaţă.

Succesul însă, e amestecat şi cu umbre, cu alunecări laterale. Unii, le numesc „eşecuri”. Eu am învăţat să le numesc pur şi simplu „lecţii de viaţă”.

Prin perspectiva „Succes”, cred că lecţiile de viaţă pot fi de două tipuri:

A. SUCCESE. Succesul, atât cât am reuşit eu să înţeleg din filosofia succesului, este o acţiune planificată, urmărită şi dusă la îndeplinire, FINALIZATĂ cu bine.

B. TESTE DE APTITUDINI. Testul de aptitudini, este ceea ce oamenii obişnuiţi numesc „eşec”. Atunci când ai îndoieli cu privire la potenţialul de care dispui, sau îţi lipsesc informaţii importante, practica într-un domeniu care te interesează, sau uneori timpul necesar să parcurgi drumul de la vis la realitate în mod logic şi firesc, pe calea sa naturală, atunci îţi asumi un test: TESTUL VIEŢII. Uneori, rezultatul acestui test, ne dezamăgeşte şi atunci îl considerăm „eşec”.

Ei bine, în continuare vreau să vă vorbesc despre ceea ce majoritatea consideră a fi „eşec” iar eu, TEST DE APTITUDINI.

De ce „test de aptitudini”?

În general, atunci când urmăm o formă oarecare de învăţământ, profesorii ne notează. Cu alte cuvinte, ne urmăresc activitatea şi evaluează progresele noastre, funcţie de nişte reguli, mai mult ori mai puţin arbitrare, dar care sunt general acceptate.

Dacă vrem să urmăm cursurile unui liceu, va trebui să depăşim examenul de capacitate; pentru facultate, examenul de admitere; la sfârşitul facultăţii, examenul de licenţă; pentru doctorat, la fel; pentru docenţă, la fel.

Ei bine, există acea categorie de oameni cărora de obicei le spunem „inventatori” sau „non-conformişti”. Pentru ei, lipsesc aceste „standarde de evaluare”, sau „reguli general acceptate”. Pentru ei, singura comisie de examinare, este VIAŢA. Cu alte cuvinte, îţi imaginezi singur testul, potrivit nevoilor tale de informare, apoi îl susţii direct în viaţa de zi cu zi şi apoi tragi concluziile necesare din derularea acestuia.

Dacă rezultatele acestui test sunt — după bilanţ — ceea ce numim de obicei „pierderi”, avem tendinţa să numim acţiunile respective, „eşecuri”. Ceea ce, în opinia mea, este una dintre cele mai grave greşeli posibile în viaţă. Eu am făcut-o de multe ori şi de aceea am ajuns la această concluzie. Astfel, am descoperit că oamenii cred într-o aşa-numită „filosofie” a eşecului.

„Filosofia” eşecului

Ceea ce mi se pare însă mult mai grav decât existenţa ei, este faptul că această „filosofie” a eşecului, am descoperit-o îmbrăţişată de 95% din oamenii de pe Pământ…

Prima oară când am dat peste acest procent, a fost — cred — prin cartea lui Napoleon Hill, „Think And Grow Rich”. Au urmat apoi Wallace Wattles, James Allen, Dale Carnegie, David Vallieres şi în fine, Robert Kiyosaki. În cărţile lor, situaţia este prezentată ca fiind raportul dintre „săraci” şi „bogaţi”. Oricât de mult m-am zbătut să descopăr ce vor să spună cu acest procent, cu filosofia succesului şi în particular cu arta de a fi bogat, mi-a fost practic imposibil să descopăr conexiunea.

Abia anul acesta în ianuarie, scriind cartea „Formula Succesului”, am descoperit cheia de interpretare.

Oricât ar părea de bizar, filosofia succesului se bazează pe o formulă matematică extrem de simplă, cunoscută de secole şi aplicată în afaceri: Se numeşte „calculul profitului”:

P (Profit) = V (Venituri) – C (Cheltuieli).

Iată mai jos, o reformulare mai sugestivă:

Succes = Valoare produsă — Valoare consumată

O formulă banală, care se învaţă pe la orice curs de economie, de la şcoala generală, la cele mai înalte forme de studiu care abordează tehnica. În orice liceu, şcoală profesională, facultate tehnică, se învaţă chiar mult mai mult decât această formulă banală.

Ceea ce omit profesorii să ne înveţe (ei oare ştiu?) este CUM SE FOLOSEŞTE ACEASTĂ FORMULĂ!

Din cei 17 ani de afaceri, am ajuns la concluzia că mulţi cunosc formula, dar extrem de puţini ştiu ce să facă cu ea.

Aşa se face că, am vrut să înţeleg mai multe despre „Profit” şi „eşec”. Mai exact, am vrut să demontez acest mit al eşecului, această filosofie distructivă.

Dacă ar fi existat o cale „bătută”, poate că ar fi fost mai simplu. Dar „filosofia eşecului”, pare a fi subiect „tabu”. Cu alte cuvinte, subiect interzis!

Aşa încât, am vrut să investighez, dar a trebuit să mă descurc singur.

O primă „coincidenţă” izbitoare, este între cantitatea de creier utilizată de oameni în general şi procentul de săraci din lume! 95% creier nefolosit (în cazurile cele mai bune!) şi 95% oameni săraci!

Ce se întâmplă deci cu acei 95% rămaşi nefolosiţi? E posibil aşa ceva? Experienţa mea de copil crescut în natură, mi-a spus că aşa ceva e imposibil. Toate au un rost pe lume!

Rezulta — pe cale de consecinţă — că cei 5% bogaţi, reuşeau cumva să folosească creierele celorlalţi 95%! Cam spinoasă concluzie!

De aici, o întrebare cu implicaţii destul de profunde şi chiar grave:

Cu acordul lor — al celor 95% — sau fără acordul lor sunt folosiţi cei 95% „neuroni”?

Aşa am ajuns să fac o corelaţie între mentalul inconştient, subconştient, conştient şi supra-conştient, toate reprezentate prin anumite benzi energetice, cunoscute de milenii în ştiinţele aşa-numite „oculte”, între care amintesc doar Yoga, Astrologie, Numerologie, Reiki, Munay Ki. Sunt mult mai multe, dar toate vorbesc despre Energie, canale sau meridiane energetice — „nadis” — şi centri de forţă sau chakras.

Punând cap la cap o experienţă de peste 20 de ani în studiul şi practica ştiinţelor esoterice sau „oculte”, cum mai sunt ele numite, experienţa directă ca extrasenzitiv, literatura motivaţională şi căutând corelaţiile dintre acestea, am descoperit că totul se rezumă la felul în care circulă energiile, felul în care are loc transferul de energii de la o entitate la alta, deci şi de la un om la altul.

Filmul „The Secret”, a avut darul să mă ajute să limpezesc conexiunea dintre mecanica cuantică şi modul de gândire, respectiv cum are loc „transferul de neuroni” de la 95% din populaţia globului, către cei 5% „oameni de succes”.

Simplist exprimat, este vorba despre DESCHIDERE. În nici un caz despre vreun furt de inteligenţă sau „brain-drain” ori ceva cu acest sens. Sunt procese cât de poate de naturale, de fireşti, guvernate de legi universale, pe care, abia am început să le descoperim şi a căror funcţionare, abia dacă o ghicim, atât ca manifestare concretă cât şi ca modalităţi intime de funcţionare.

Am sintetizat acest factor DESCHIDERE în cartea „Formula Succesului”, prin Potenţialul de Succes. Acest Potenţial de Succes, se exprimă în realitatea cunoscută, prin TALENTE. Altfel spus, Conexiunea cu Universul, cu Energia INFINITĂ, este concretizat prin TALENTE şi o anumită DESCHIDERE SPECIFICĂ, altfel spus, un ACORDAJ ÎN FRECVENŢĂ SPECIFIC, pe care îl numim TALENT şi care, reprezintă în fapt, abilitatea nativă a unei persoane, de a se conecta spontan la toţi indivizii speciei umane, pe o frecvenţă dată.

Astfel persoana „talentată”, în realitate comunică nativ cu acea zonă de 95% din creierele celorlalţi, pe un domeniu bine determinat de frecvenţe. Foarte probabil, la nivelul speciei, un indivit „talentat” foloseşte din acel 95%, o fracţiune neglijabilă, foarte posibil de ordinul a 1 – maxim 5 x 10-7 din totalul celor 95%.

Astfel, suntem conectaţi din naştere, formăm o reţea neuronală la nivel de specie şi fiecare dintre noi, are posibilitatea implicită de a comunica cu fiecare semen al său, dar pe o bandă extrem de îngustă de frecvenţă, numită îndeobşte „talent”.

Astfel, la nivelul întregii specii, individul foloseşte pentru sine doar 5% şi pune în comun cu restul speciei, 95%!

De aici, rezultă că avem de parcurs un drum colosal de lung, constând în explorarea acestui „internet uman”, a modurilor sale de funcţionare şi a modurilor de punere în valoare a acestui colosal potenţial, care este practic infinit şi chiar mai ciudat de atât, este în creştere continuă!

Este foarte dificil ca într-un singur articol să epuizez tematica. V-am ridicat spre dezbatere câteva idei importante, pentru a vă atrage atenţia asupra tematicii pe care am explorat-o în ultimii ani şi asupra unor perspective nebănuite şi resurse extraordinar de importante de care dispunem şi care, la o analiză atentă, pot conduce la soluţii care să scoată omenirea din actuala criză prin care trece.

TU, ce faci pentru TINE?

11 Ian

Da! „Aceasta este întrebarea!

Îţi mulţumesc deocamdată pentru că ţi-ai rupt o feliuţă din Timpul tău, pentru a citi acest articol. Poate vei descoperi la sfârşitul lui, că ai făcut ceva pentru tine.

De-a lungul celor 10 ani de internet pe care îi car înăuntrul meu, am citit câteva sute de mii de pagini, am vizitate zeci de mii de situri şi am făcut sute de recenzii. Am în baza mea de date, peste 1200 situri cărora le-am făcut recenzii…

Ce am găsit pe unde am hoinărit în Virtualia?

Foarte multă lume care se vaită. Adică, îşi plânge de milă. Se vaită de sărăcie, de singurătate, de boli, de mizerii, de injustiţie, de poluare, de indiferenţă, de droguri, de războaie mai mici şi mai mari, de corupţie, de guverne, de parlamente, de parlamentari, etc.

TU, de ce anume te vaiţi? De ce anume îţi plângi de milă?

 

Până prin anul 2007, tot aşa eram şi eu. Sărăcie, mizerie, parlamentul, guvernul, legislaţia, etc., etc., etc.

Dar am făcut ceva pentru mine! Am publicat o carte! Pe vremea aceea, cartea se numea RITMURI INTERIOARE.

Astăzi, cartea se numeşte „Începutul călătoriei”. A ajuns între timp în peste 30 de ţări din lume. Aşa, în Română, cum este scrisă!

Asta, a fost pentru prima oară în aprilie 2007.

Am continuat însă să fac pentru mine mai mult.

În răstimpul dintre aprilie 2007 şi astăzi, am scris şi am publicat cărţi, articole şi alte materiale, am înfiinţat bloguri şi grupuri de lucru, toate în cadrul unui proiect: PROIECTUL ZENLA.

 

Iată mai jos, ce am făcut pentru mine, din aprilie 2007, încoace:

 

  1. Autodezvoltare, Ocultism, Extrasenzorial
  2. Casa şi Familia
  3. Cum să faci bani
  4. Libera circulaţie a valorilor LCV
  5. Schimbul de valori
  6. Ghidul Autodidactului Online
  7. Analiza Spectrală Biorezonantă
  8. Am învăţat
  9. Conexiunea Minte-Inimă
  10. Formula Succesului
  11. Ghidul solicitantului de consultaţii radiestezice
  12. Cursul FREE de afaceri online „Cum să faci bani pe net L 01”
  13. Am compus, interpretat, înregistrat şi publicat albumul „Masters Of The Light”
  14. www.sserbanro.co.cc
  15. www.zenproject.co.cc
  16. Magazinul online ZENLA Project Shop
  17. http://serbanstanescu.weblog.ro
  18. https://radiesteziesisucces.wordpress.com
  19. http://banifarabani.wordpress.com
  20. http://groups.yahoo.com/group/autodidactulonline
  21. http://tech.groups.yahoo.com/group/ritmuri_interioare
  22. http://tech.groups.yahoo.com/group/oameni_succes
  23. http://finance.groups.yahoo.com/group/sa_facem_bani
  24. http://ritmuri_interioare.weblog.ro
  25. http://eccehomo.weblog.ro
  26. http://tech.groups.yahoo.com/group/InnerRhythmsProject
  27. http://makemoney-withoutmoney/blogspot.com
  28. http://zenlaproject.wordpress.com
  29. http://tomoneyfromzero.wordpress.com

A! Ar mai fi ceva… În aprilie (!!!) 2009, m-am recăsătorit cu o femeie, alături de care am realizat în 2 (doi) ani, mai mult decât în 49 (patru zeci şi nouă). Monica se numeşte.

Am mai făcut pentru mine ceva…

Începând din aprilie 2007, m-am hotărât să îmi cultiv talentele. De atunci, asta am făcut pentru mine. Şi ce a ieşit, poţi vedea mai sus. Cele mai multe realizări, sunt din anul 2010. Eu am aproape 52 de ani şi Monica, 43.

 

TU, câţi ani ai?

TU, ce ai făcut pentru tine?

Dacă citeşti acest rând, înseamnă că ACUM, AI FĂCUT CEVA PENTRU TINE.

 

Dacă vei merge mai departe sau te vei opri, e alegerea ta. Eu ştiu că voi merge mai departe. O fată de 16 ani, m-a învăţat că…

„E foarte uşor să mori pentru o idee! E mult mai greu să trăieşti pentru ea!”

 

Cartea Formula Succesului

8 Ian

Formula succesului, este rezultatul unor îndelungi căutări a unei formule care să poată fi aplicată şi să conducă treptat, la eliminarea acelor alegeri care conduc la irosirea de resurse preţioase. O formulă care să poată fi transmisă în scris şi explicată astfel încât cel care o citeşte, să aibă o orientare clară a direcţiilor în care trebuie să acţioneze pentru a îşi construi „ştiinţific” succesul. Şi când spun „ştiinţific”, mă refer la paradigma savantului-cercetător onest.

Mai exact, cel care abordează experimentul fără a condiţiona concluziile de forma sau natura rezultatului obţinut. Adică, acel cercetător care, dacă experimentul infirmă ipoteza de la care s-a plecat, în loc să se înfurie, zice zâmbitor „Ia te uită! Asta da lovitură de teatru! Ia să vedem de ce a ieşit aşa!” Altfel spus, care este cauza.

Aşadar, o formulă a succesului, care să ofere nişte informaţii privind ceea ce este posibil să se obţină, pornind de la o sumă de resurse şi un obiectiv precis stabilit.

Toate acestea, formează împreună o Entitate Energetică. Această Entitate, are o anume energie, care poate fi măsurată. Este ea suficientă pentru ca obiectivul să fie un succes?

Aceasta era întrebarea principală la care voiam răspuns.

Singur acest răspuns, mi s-a părut ulterior a fi de mic folos în experimentele mele. Aşa încât… au început să mă intereseze CAUZELE care pot determina scăderea potenţialuilui de succes.

Ca mai toată lumea, am pornit de la o formulă foarte clară, deşi limitată ca aplicabilitate: formula profitului, din economie. Clasica „venituri cheltuieli”.

Mi-am dat seama că privită prin prismă energetică, mă poate conduce la ce vreau, dar era prea săracă în informaţii privind cauzele potenţialului scăzut.

Aşa din aproape în aproape, combinând diverse idei din diverse formule, am ajuns la Formula Succesului.

Am efectuat apoi nişte măsurători radiestezice, pentru a verifica corectitudinea şi buna funcţionare, pe cazuri în care deţineam cel puţin informaţiile de bază care să îmi permită efectuarea unei analize acceptabile şi formularea unor concluzii, de asemenea uşor argumentabile sau chiar observabile direct.

După ce am constatat că funcţionează, am scris ideile. Mă aşteptam mai puţin să fie o carte şi mai mult un material de suport pentru cursul de afaceri online.

Când am văzut că m-am lungit, am renunţat să fac din material un curs în sine şi m-am mulţumit să prezint formula în cel de-al doilea curs. Mi-am spus „lasă că mă mai gândesc, văd eu cum fac!”. Am trecut mai departe. Eram convins că pe măsură ce mă voi apropia de finalul redactării cursului, voi găsi soluţia. Puţin înainte de finele anului, de Sfântul Ştefan (27 dec 2010), am revăzut cursurile, în vederea trecerii la ultima etapă, asamblarea mecanismului de curs şi începerea testelor.

Cursul nr. 2 însă, refuza „să se aşeze”. Cum marea majoritate a testerilor cursului sunt membrii Club ZENLA, m-am gândit că cine e interesat, „o să ţipe”.

Toate însă au luat o întorsătură neaşteptată!

Printre cursanţii din seria I, s-a înscris un prieten pe care l-am cunoscut pe un forum de freelancing. M-a surprins dar m-am şi bucurat enorm. E un om pe care îl respect şi de la care ştiu că am şi eu dar şi alţii de învăţat. Balazs Zsolt Bohonyi se numeşte. E programator şi webdesigner. Cum prin lumea programatorilor m-am învârtit ceva mai mult, ştiu că ei au un fel foarte aparte de a fi. În primul rând, ordinea. În fapt, programarea, poate fi simplist definită ca „operaţia de ordonare a ideilor”.

Am simţit un impuls irezistibil de a îi trimite cartea. De ce? Încă mai caut răspuns. Iată ce mi-a trimis Balazs, ca răspuns la cartea trimisă:

 

Şerban,

 

Vă dorim şi noi un sincer „LA MULŢI ANI” şi mulţumesc din suflet pentru cadou. Sincer să fiu şi eu, când am citit cursul 2 şi am ajuns la formulele respective, aşteptam ca fiecare componentă să fie explicată mai în detaliu şi chiar căutam în curs explicaţiile dar am zis, poate explicaţiile vin în cursul 3.

 

Îmi place descrierea „Acţiunii focalizate”; şi eu am probleme mari aici. Încerc să fiu multi-tasking, dar mi-am dat seama că omul nu prea e capabil de aşa ceva. De aceea, am început să lucrez după metoda Pomodoro lucrez câte 25 minute pe task-uri mai mici, cu pauze de 5 minute – iar după 4 „pomodoro”, adică 4×25 de minute fac o pauză mai mare. Uite aici o descriere a metodei dacă sunteţi interesaţi: http://www.pomodorotechnique.com/

 

După citirea scurtei descrieri a fiecărui factor din cartea ataşată cred că ar fi bine să incluzi această parte în cursul 2; ar ajuta mult! Doar o scurtă descriere a fiecărui factor.

Acum, formulele sunt mult mai clare* şi am citit doar partea introductivă, descrierea scurtă a fiecărui factor.

 

…Iar acum am terminat cartea şi mi-ar place să pot calcula şi eu acele procentaje 🙂

Mi-au plăcut foarte mult explicaţiile şi studiile de caz sunt foarte interesante. Aştept cu nerăbdare celelalte module ale cursului.

O zi frumoasă,

Balazs Bohonyi

* = Am modificat cursul, imediat după primirea mesajului.

 

Deşi iniţial mă hotărâsem să ofer în dar cartea doar celor care ajung la finalul cursului, recitind acest mesaj, mi-am dat seama că restricţionez dreptul de a alege (Liberul Arbitru) al cursanţilor dar şi poate al multor altor oameni interesaţi de carte.

Am ezitat îndelung, apoi m-am decis să ofer unui număr mai mare de oameni, posibilitatea de a citi cartea şi de a îşi exprima opiniile.

Consider acum că, este o modalitate prin care poate fi perfecţionat atât cursul cât şi desigur, cartea.

Acum însă, mă aflu în faţa altei dileme…

Să-i dau drumul pe net în forma actuală? Să o refac cu unele modificări? Deja sunt multe de adăugat, rescrierea putând dura destul de mult.

De aceea, am scris acest articol. Voi cere părerea în primul rând celor de la curs, apoi celor înscrişi la NewsLetterul Club ZENLA. Funcţie de răspunsul primit, voi vedea ce anume este de făcut.

Vă voi ţine la curent cu noutăţile! Aştept opiniile voastre, aici, sub acest articol!

MULŢUMESC!

Până atunci,

 

IUBIRE ŞI LUMINĂ!

 

 

Potenţialul de succes

7 Ian

Absolut totul în Univers, este Energie! Tot ceea ce sunoaştem şi în egală măsură Necunoscutul, este tot Energie!

Orice proiect, acţiune, vis, dorinţă, pentru a deveni Realitate, trebuie să înglobeze o anume cantitate de energie, exprimată printr-o anume combinaţie de vibraţii diferite, pe care le numim noi spectru de frecvenţe.

Curcubeul, are şapte benzi majore de frecvenţe, aflate în echilibru.

O cană, o frunză, un greiere, un avion, un brad, un sequoia, toate sunt o formă anumită de energie, caracterizată printr-un spectru de frecvenţe de vibraţie propriu. Pentru ca ele să existe aşa cum le cunoaştem, este necesar ca ele să aibe un potenţial energetic de manifestare minim. Un anumit nivel de energie, care să asigure dezvoltarea de la stadiul „embrionar” către stadiul final. Pentru că, totul în Univers evoluează de la un „embrion” care este o informaţie condensată, un „gând” până la ceea ce cunoaştem ca fiind Realitatea noastră.

Bogăţia, Succesul, Fericirea, Bunăstarea, toate sunt realităţi caracterizate de un anumit potenţial de succes.

Pentru a putea trăi deplin aceste Realităţi, oricare ar fi acestea, trebuie parcurşi nişte paşi. Există o succesiune anumită de etape, de acţiuni care ne conduc la orice rezultat am vrea să obţinem.

Putem obţine în viaţă rezultate „întâmplătoare”, adică nedorite sau neaşteptate şi rezultate programate, dorite şi aşteptate.

Pentru a obţine însă rezultatele dorite şi aşteptate, este obligatoriu să le programăm!

Altfel, energia se manifestă în felul în care probabilitatea, sau altfel exprimat potenţialul de succes, este maxim.

Putem influenţa Manifestarea? DA!

Formula Succesului, ne oferă posibilitatea să cunoaştem în orice moment POTENŢIALUL DE SUCCES AL UNUI PROIECT OARECARE!

Odată aflată şi cunoscută informaţia privind nivelele energiilor majore care contribuie la realizarea unui obiectiv altfel spus la manifestarea acelei realităţi care este obiectivul putem acţiona în mod conştient, adică programat, pentru a îmbunătăţi acele componente energetice al căror nivel este insuficient atingerii obiectivului propus.

Pentru a demonstra ce pot face împreună Radiestezia şi Formula Succesului, am demarat acest blog, precum şi programul de măsurători radiestezice, prin intermediul cărora vom putea furniza datele, informaţiile necesare demonstrării a ceea ce ne-am propus să demonstrăm:

SUCCESUL POATE FI PROGRAMAT!

 

Programul de măsurători radiestezice, a demarat odată cu cursul de afaceri online „Cum să faci bani pe net L 01”, pe data de 29 Decembrie 2010 şi a continuat cu înfiinţarea acestui blog, prin care oferim servicii gratuite de consultaţii radiestezice, tuturor celor care sunt hotărâţi să aibă succes dar în egală măsură să ofere celor interesaţi propria experienţă.

Astfel, am publicat o primă analiză, un prim studiu de caz efectuat la cerere, „Clara Mihaela B”.

În cartea „Formula Succesului” care iniţial era destinată exclusiv absolvenţilor cursului „Cum să faci bani pe net L 01”, ca instrument util în continuarea dezvoltării succesului personal şi după absolvirea cursului am oferit o serie de exemple, bazate pe măsurătorile proiectelor fondatorilor Proiectului ZENLA, Monica Stănescu şi Şerban Stănescu, autorul şi dezvoltatorul limbajului intitulat Limbajul Zero Negaţii, limbaj în care sunt scrise toate materialele Proiectului ZENLA.

Rezultatele măsurătorilor, au fost de natură să provoace hotărâreas de a continua investigaţiile la o scară mult mai mare.

Rezultate? Fapte?

Acest blog, care în mai puţin de o săptămână, a ajuns pe prima pagină cu rezultate a motorului de căutare Google! Oricine poate verifica această afirmaţie, tastând „radiestezie şi succes” în caseta Google Search Box.

Mai mult, există momentan patru rezultate pe prima pagină: Primele patru poziţii. Pentru cei care ştiu ce înseamnă a ajunge pe prima pagină cu rezultate Google, cred că asta spune destul.

Da! Ne-am propus să facem un brand Radiestezie şi Succes!

Până acum, credem noi că am reuşit să demonstrăm că se poate.

Închei aici acest articol. Voi reveni cu detalii, atât privind cartea „Formula Succesului” cât şi cartea „Potenţialul de Succes”. Ele vor fi disponibile cel puţin deocamdată GRATUIT.

 

 

Radiestezia — ce este şi ce poate

5 Ian

Foarte mulţi dintre cei care se adresează unui Radiestezist, Inforenergetician, practicant Reiki, Munay Ki, bioenergoterapeut, aşteaptă ca aceştia să îi vindece de toate bolile. Ba chiar şi de cele închipuite! Mai grav: există o mentalitate generală a celui suferind, cum că ”cineva” = altul decât el însuşi, mereu altcineva, trebuie să îi rezolve toate problemele, inclusiv să îl facă sănătos!

 

Eu consider asta o paradigmă care ţine de secolele trecute, de secolele când întunecarea, ignoranţa erau emblema speciei umane şi lupta pentru supravieţuirea fizică, era comandamentul suprem. Secolele în care conştiinţa majorităţii era cufundată într-un somn de plumb şi în care toată lumea aştepta să vină Făt-Frumos-călare-pe-cal-alb, să facă ordine şi curăţenie, acolo unde făcea toată lumea mizerie. Aşa s-au născut de fapt basmele şi legendele. Personajul fantastic, „poate-tot-şi-ştie-tot”.

Între timp însă, omenirea a evoluat, am trecut de etapa în care Zeul-Fulger înspăimânta masele care se prăbuşeau în genunchi văitându-se. Dar… au rămas reflexele pavloviene şi continuăm să ne prăbuşim în genunchi, pentru că aşa ne-am obişnuit. Asta e zona de confort!

Zeul-Fulger şi Zeul-Tunet, între timp au devenit „Armani”, „D&G”, „CK”, „telenovela de la ora 5”, „can-can”, „şoc”, „OTv” şi lista poate continua pe pagini întregi…

Recunoşti reflexele condiţionate înscrise în codul genetic al speciei încă din epoca silexului?

Este bine să ne decidem să privim cu din ce în ce mai multă responsabilitate propriile noastre existenţe. Epoca copilăriei Homo sapiens a trecut de mult! Atunci când un om de 25 de ani se comportă ca un sugar sau ca un copil de 2 ani, toată lumea îl ia în râs o vreme, apoi e dus degrabă la psihiatrie şi eventual, la o şcoală pentru deficienţi.

Exact acelaşi lucru se va petrece cu toţi cei care refuză să îşi asume răspunderea pentru propriile existenţe, căutând vinovaţi pentru ceea ce ei înşişi au săvârşit, din ignoranţă, indiferenţă şi comoditate..

Înainte de a ne îndrepta atenţia asupra întrebării „La cine să mă duc să mă rezolve?”, e mult mai important să îşi pună fiecare nişte întrebări:

„Ce am făcut eu până acum pentru mine?”

„Sunt un om de succes?”

„Câţi dintre cei din jurul meu văd în mine un model demn de urmat?”

„Care sunt talentele care mi-au fost dăruite la naştere?”

„Ce am făcut să le identific?”

„Ce am făcut să le dezvolt?”

Pentru cei care au început să îşi pună aceste întrebări şi chiar caută răspunsuri, am înfiinţat cursul de afaceri online, care este unul foarte diferit de tot ce este acum pe piaţă.

În cadrul acestui curs, totul se învârte în jurul Omului şi a talentelor sale.

Prin urmare, ce este Radiestezia?

Radiestezia este un instrument care ne oferă informaţii foarte bogate despre noi înşine şi despre posibilităţile pe care ni le oferă Universul de a ne atinge împlinirea, de a avea o viaţă îmbelşugată şi plină de succese, tuturor celor care avem realmente voinţa şi hotărârea necesare pentru a ne lua existenţa în serios, pentru a deveni proprii noştri stăpâni, pentru a deveni Creatorii propriului nostru destin, potrivit înzestrărilor de la naştere.

Pentru cei care caută scuze şi justificări, este un instrument la fel de folositor ca şi declaraţiile pre-electorale ale candidaţilor la fotoliile parlamentare, ministeriale şi ale administraţiei de stat, la dezvoltarea talentului oricărui copil talentat.

Foarte pe scurt, Radiestezia este un instrument de autocunoaştere şi autodezvoltare. Este asemeni hârleţului cu care îşi sapă grădina un grădinar sau asemeni tractorului pentru cel care are un ogor de arat, pentru a asigura seminţelor semănate, un pat germinativ de calitate ridicată.

Radiestezia este deci unealta cu care culegem informaţiile = seminţele dezvoltării noastre. Ce vom face cu aceste semninţe şi ce va ieşi, depinde în întregime de cel care le seamănă.

Felul în care foloseşte informaţia primită cel care o solicită, este deci exclusiv la libera sa alegere şi deci, este răspunderea sa.

Ce poate face Radiestezia?

Foarte concis, poate face dintr-un om neinformat, unul informat, unul foarte informat şi chiar un om de succes! Cu o condiţie critică:

Să folosească acea informaţie obţinută, pentru propria sa dezvoltare armonioasă.

Concret, Radiestezia poate oferi răspunsuri la întrebări şi pe această cale, furnizează informaţiile necesare luării şi punerii în practică a unor decizii avizate.

Este însă evident că cel care primeşte informaţia, poate decide să o ignore, sau să o aplice exact pe dos decât i s-a recomandat. Iar aici, operatorul radiestezist este neputincios.

Rolul operatorului radiestezist înceteaza din momentul în care a transmis informaţiile către cel care le-a cerut. El este o simplă punte de legătură între cel care vrea să ştie şi Universul Infinit. Un canal de comunicaţie. Atât! Nimic mai mult!

Mai plastic exprimat, Radiestezia, este puntea de legătură care permite trecerea peste o prăpastie apucând pe un drum scurt, în loc de drumul ocolit, care poate lua ani lungi din viaţă!

Ca să folosesc o metaforă…

Putem învinui cablul de televiziune pentru că ministrul X a promis în campania electorală deci înainte de a fi ajuns ministru! mărirea pensiilor, iar după ce a ajuns ministru, a tăiat din ele?

E adevărat, cablul de televiziune a transportat toate mesajele, toată informaţia, către cel interesat. Dar săracul cablu de televiziune, este un instrument de transport al informaţiei şi atât!

Radiestezia şi Succesul

2 Ian

Succesul, atât succesul personal cât şi succesul în general se pare că este pentru cei mai mulţi oameni, un fel de „Nirvana”; un tărâm intangibil, al legendelor fabuloase, sau eventual accesibil doar unei elite.

Oare chiar aşa să fie?

Sunt doar trei ani de când mă număram printre cei care credeau astfel. Între timp, viaţa mea s-a schimbat atât de mult, încât acum, a gândi despre succes în vechea concepţie, mi se pare o glumă de prost gust.

Succesul am ajuns la această concluzie este o ştiinţă care poate fi învăţată.

De ce lipsesc manualele de Ştiinţa Succesului din şcoli, licee, facultăţi?

Un prim răspuns îl dau eu:

Le-a cerut cineva?

Câţi dintre cei care fantazează pe seama succesului, trăind într-o lume a viselor feerice dar fără finalitate, s-au apucat efectiv să pună cărămidă lângă cărămidă, pentru a transforma aceste vise, în REALITATE?

Puţini! Extrem de puţini!

Vreţi câteva nume? Da. O să dau nume.

Constantin Brâncuşi; Mihai Eminescu; Henry Coandă; Aurel Vlaicu; Anghel Saligny; Toma Caragiu; George Enescu; Justin Capră; Thomas Alva Edison; Paulo Coelho; Don Miguel Ruiz; Richard Bach; Wallace Wattles. Destui pentru mine, deşi sunt mult mai mulţi.

Iată manualul după care a învăţat Edison Arta Succesului, sau Ştiinţa Succesului:

„Geniu, înseamnă 1% inspiraţie şi 99% transpiraţie”

Radiestezia, este o ştiinţă care are o vechime de peste patru milenii. Ea se ocupă de studiul unui limbaj de comunicare atât cu Interiorul nostru cât şi cu Exteriorul nostru. Numitorul comun, este Energia. Frecvenţele benzilor de energie.

Operatorul radiestezist, are o sarcină relativ simplă. Se acordează la unison cu Universul Infinit, întreabă, primeşte răspunsul şi îl transmite mai departe, într-o formă mai accesibilă celorlalţi.

Am afirmat că este relativ simplă, deoarece procesul în sine, este simplu: Te acordezi, întrebi, primeşti răspunsul şi…îl transmiţi celor interesaţi.

Ei bine, această ultimă parte a comunicării, este cea mai dificilă. Operatorul Radiestezist, este de fapt un translator. Cu cât învaţă mai bine limba în şi din care traduce, cu atât comunicarea este de o calitate mai ridicată.

Pe de altă parte, în ciuda eforturilor mele de a vedea un orizont cât de cât descriptibil pentru radiestezie, am descoperit că posibilităţile SUNT INFINITE.

Radiestezia poate fi limitată ca tehnică şi metodă, doar de propriile noastre limite. Ele sunt singurele bariere din calea celui care practică radiestezia.

Cum succesul este una dintre marile preocupări a acestui secol XXI, am considerat că a împărtăşi din învăţăturile mele cu cei interesaţi privitor la Radiestezie în general şi la RADIESTEZIE ŞI SUCCES în particular, va aduce multora speranţa şi curajul de a îndrăzni înfăptuirea viselor celor mai îndrăzneţe, aşa cum au fost şi se dovedesc şi acum a fi rămas în Cartea de Aur a Cetăţenilor Geei (sau Gaia), visele unor oameni ca: Jules Verne, Thomas Alva Edison, Conrad Haas, Henri Coandă, Anghel Saligny, Dimitrie Leonida, Justin Capră şi încă mulţi, mulţi alţii.

Voi oferi aşadar tuturor celor interesaţi consultaţii radiestezice, în vederea determinării potenţialului de succes al unei acţiuni, proiect sau idei, indiferent de anvergură.

Orice acţiune, are la bază nişte componente energetice esenţiale, care îi determină fie succesul, fie insuccesul.

Aceste componente pot fi măsurate şi pe baza lor, calculată valoarea potenţialului de succes.

Pentru cei interesaţi, în cursul gratuit de afaceri online, am prezentat FORMULA SUCCESULUI.

Pe baza acestei formule, prin măsurători radiestezice, am putut determina potenţialul de succes al unor proiecte.

Pe baza aceluiaşi mod de lucru, se poate determina practic oportunitatea de a acţiona într-o direcţie sau alta, oportunitatea unei decizii de a investi într-o idee sau într-un proiect oarecare. De exemplu, se poate determina gradul de succes al deciziei de a cumpăra o proprietate, de a începe o afacere, o relaţie cu cineva, etc.

Aria de investigare, este practic infinită. Se poate obţine răspuns practic la orice întrebare, cu condiţa ca întrebarea să fie clară, fără echivocuri şi interpretarea să poată fi făcută prim măsurarea unor parametri.

Cum orice acţiune, proiect, vis, aspiraţie pot fi parametrizate în condiţii acceptabile, e uşor de înţeles că se poate măsura gradul de succes.

Mă voi opri aici. Cred că am acoperit esenţialul privind Radiestezia şi Succesul.

Vom discuta în articolele viitoare, orice detalii legate de tema blogului.

Vă aştept, aştept comentariile voastre şi desigur, solicitările de consultaţii.

Voi acorda două categorii de consultaţii:

FREE, gratuite şi CU PLATĂ.

Pentru fiecare dintre categorii, am în vedere o pagină specială pe acest blog:

Consultaţii gratuite.

Consultaţii cu plată.

Accesaţi deci paginile dedicate, funcţie de ceea ce doriţi să obţineţi.

Pentru lămuriri complete, descărcaţi Ghidul solicitantului.