Potenţialul de succes

7 Ian

Absolut totul în Univers, este Energie! Tot ceea ce sunoaştem şi în egală măsură Necunoscutul, este tot Energie!

Orice proiect, acţiune, vis, dorinţă, pentru a deveni Realitate, trebuie să înglobeze o anume cantitate de energie, exprimată printr-o anume combinaţie de vibraţii diferite, pe care le numim noi spectru de frecvenţe.

Curcubeul, are şapte benzi majore de frecvenţe, aflate în echilibru.

O cană, o frunză, un greiere, un avion, un brad, un sequoia, toate sunt o formă anumită de energie, caracterizată printr-un spectru de frecvenţe de vibraţie propriu. Pentru ca ele să existe aşa cum le cunoaştem, este necesar ca ele să aibe un potenţial energetic de manifestare minim. Un anumit nivel de energie, care să asigure dezvoltarea de la stadiul „embrionar” către stadiul final. Pentru că, totul în Univers evoluează de la un „embrion” care este o informaţie condensată, un „gând” până la ceea ce cunoaştem ca fiind Realitatea noastră.

Bogăţia, Succesul, Fericirea, Bunăstarea, toate sunt realităţi caracterizate de un anumit potenţial de succes.

Pentru a putea trăi deplin aceste Realităţi, oricare ar fi acestea, trebuie parcurşi nişte paşi. Există o succesiune anumită de etape, de acţiuni care ne conduc la orice rezultat am vrea să obţinem.

Putem obţine în viaţă rezultate „întâmplătoare”, adică nedorite sau neaşteptate şi rezultate programate, dorite şi aşteptate.

Pentru a obţine însă rezultatele dorite şi aşteptate, este obligatoriu să le programăm!

Altfel, energia se manifestă în felul în care probabilitatea, sau altfel exprimat potenţialul de succes, este maxim.

Putem influenţa Manifestarea? DA!

Formula Succesului, ne oferă posibilitatea să cunoaştem în orice moment POTENŢIALUL DE SUCCES AL UNUI PROIECT OARECARE!

Odată aflată şi cunoscută informaţia privind nivelele energiilor majore care contribuie la realizarea unui obiectiv altfel spus la manifestarea acelei realităţi care este obiectivul putem acţiona în mod conştient, adică programat, pentru a îmbunătăţi acele componente energetice al căror nivel este insuficient atingerii obiectivului propus.

Pentru a demonstra ce pot face împreună Radiestezia şi Formula Succesului, am demarat acest blog, precum şi programul de măsurători radiestezice, prin intermediul cărora vom putea furniza datele, informaţiile necesare demonstrării a ceea ce ne-am propus să demonstrăm:

SUCCESUL POATE FI PROGRAMAT!

 

Programul de măsurători radiestezice, a demarat odată cu cursul de afaceri online „Cum să faci bani pe net L 01”, pe data de 29 Decembrie 2010 şi a continuat cu înfiinţarea acestui blog, prin care oferim servicii gratuite de consultaţii radiestezice, tuturor celor care sunt hotărâţi să aibă succes dar în egală măsură să ofere celor interesaţi propria experienţă.

Astfel, am publicat o primă analiză, un prim studiu de caz efectuat la cerere, „Clara Mihaela B”.

În cartea „Formula Succesului” care iniţial era destinată exclusiv absolvenţilor cursului „Cum să faci bani pe net L 01”, ca instrument util în continuarea dezvoltării succesului personal şi după absolvirea cursului am oferit o serie de exemple, bazate pe măsurătorile proiectelor fondatorilor Proiectului ZENLA, Monica Stănescu şi Şerban Stănescu, autorul şi dezvoltatorul limbajului intitulat Limbajul Zero Negaţii, limbaj în care sunt scrise toate materialele Proiectului ZENLA.

Rezultatele măsurătorilor, au fost de natură să provoace hotărâreas de a continua investigaţiile la o scară mult mai mare.

Rezultate? Fapte?

Acest blog, care în mai puţin de o săptămână, a ajuns pe prima pagină cu rezultate a motorului de căutare Google! Oricine poate verifica această afirmaţie, tastând „radiestezie şi succes” în caseta Google Search Box.

Mai mult, există momentan patru rezultate pe prima pagină: Primele patru poziţii. Pentru cei care ştiu ce înseamnă a ajunge pe prima pagină cu rezultate Google, cred că asta spune destul.

Da! Ne-am propus să facem un brand Radiestezie şi Succes!

Până acum, credem noi că am reuşit să demonstrăm că se poate.

Închei aici acest articol. Voi reveni cu detalii, atât privind cartea „Formula Succesului” cât şi cartea „Potenţialul de Succes”. Ele vor fi disponibile cel puţin deocamdată GRATUIT.

 

 

Anunțuri

4 răspunsuri to “Potenţialul de succes”

  1. Lucian Iftime 8 Ianuarie 2011 la 16:24 #

    Cum pot sa am acces la curs ?

    • banifarabani 8 Ianuarie 2011 la 17:35 #

      Eşti hotărât? FOARTE HOTĂRÂT?
      Dacă da, aştept răspunsul tău pe mail.
      Voi face ceea ce trebuie să intri în lotul de testeri. OK?

  2. monicas10 11 Ianuarie 2011 la 09:48 #

    Ai dreptate! Adevăratele succese personale le-am obţinut doar atunci cînd m-am focalizat doar la ţintă. Îmi stabileam un scop (de cele mai multe ori era imposibil de realizat după alţii) şi zi de zi mă gîndeam cum să fac. Făceam tot felul de scheme virtuale iar pe unele dintre ele le şi puneam în aplicare. Am reuşit doar acolo unde puteam face singură anumite lucruri… şi am dat greş acolo unde era nevoie de echipă.
    Încă un lucru care mă macină! Există o legătură dintre cele 7 elemente din formula succesului şi cele 7 chackre?

    • banifarabani 11 Ianuarie 2011 la 12:24 #

      @ monicas10. Legătura există. În viitoarea ediţie a cărţii „Formula succesului„, va fi un capitol dedicat acestui subiect. De altfel, remarca ta mi se pare o concluzie evidentă a citirii cărţii. O clipă, am avut teama că se va observa „lipsa în gestiune” din carte. Apoi, m-am gândit să verific în ce măsură cititorii se vor întreba dacă şi ce legătură există.
      Pe scurt, formula se referă la nişte energii, al căror nivel este măsurabil radiestezic. Una, este „Factorul Timp„. Dar acest factor, corespunde chakrei 5, VISHUDDHA, care este exact chakra care ne conectează cu energia Timpului. Din nefericire, dezvoltarea capitolului înseamnă o revedere a unui volum uriaş de materiale şi eliminarea floricelelor din ele, apoi construirea unui schelet general. Şi asta, pentru toate cele 7 chakre.
      Talentul bunăoară, corespunde chakrei 7, Sahasrara, „Lotusul cu o mie de petale”. Factorul LOC, corespunde cu Muladhara, Conversie cu Swadhisthana, etc.
      Implicaţiile, sunt fenomenale. Făcând acum conexiunea cu lucrarea mea „Analiza Spectrală Biorezonantă„, avem un mecanism ieftin şi uşor abordabil de determinare a potenţialului de succes, pe cel puţin 2 căi: Vizual, prin fotograme şi radiestezic. Valorile obţinute direct, pot fi verificate în practică prin măsurători pe fotogramele realizate individual.
      În următoarea ediţie a cărţii „Analiza Spectrală Biorezonantă„, voi introduce un capitol dedicat conexiunii cu „Formula Succesului”. Cum s-ar spune, încet-încet, „se închide cercul”…
      Toate cele bune, tuturor!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: